• Conditii pentru cererea de plata: O cerere de plata in cadrul garantiei va fi sustinuta si de alte documente asa cum sunt specificate de garantie si in orice caz de o declaratie a beneficiarului, indicand in ce consta nerespectarea obligatiilor de catre ordonator in cadrul relatiei de baza.Aceasta declaratie poate fi cuprinsa in cererea de plata sau intr-un document separat, care insoteste sau identifica cererea de plata. Jurisdictia: Daca nu se prevede altfel in garantie, orice disputa intre garant si beneficiar in legatura cu garantia va fi solutionata exclusiv de instanta competenta din tara de domiciliu a unitatii sau biroului garantului care a emis garantia.

    Totul despre documentele unei licitatii

    Aceasta posibilitate exista, insa, numai daca aceasta transferabilitatea a fost prevazuta in textul scrisorii de garantie, conditie fireasca dat fiind ca emitentul trebuie sa stie ca poate face o plata valabila nu numai catre beneficiar, dar si catre o alta persoana care ar dobandi de la acesta dreptul a cere plata. Conditiile in care cel de-al doilea beneficiar poate cere plata pot fi detaliat prevazute chiar in scrisoarea de garantie sau pot fi stabilite printr-un act ulterior. Prin aceasta operatiune, banca garanta preia obligatia de plata pentru situatia in care cel garantat nu isi indeplineste obligatia contractuala.

    Scrisoarea de garantie bancara reprezinta un angajament irevocabil, in scris, asumat de catre o banca in favoarea unei persoane, denumita beneficiar, de a plati acestuia o suma de bani, in cazul in care o alta persoana, in contul careia se emite garantia, nu a onorat o anumita obligatie asumata printr-un contract fata de beneficiarul garantiei. Aceasta definitie reuneste diversele denumiri ale garantiilor independente: garantia la prima cerere, garantia autonoma, garantia abstract, scrisoare de garantie sau scrisoare de credit stand-by. Toate garantiile independente sunt vazute ca un depozit in bani pe care debitorul il lasa in posesia beneficiarului-creditor si pe care acesta din urma trebuie sa il conserve pana la finalizarea raporturilor contractuale.

    scrisori de garantie bancara,  viziteaza  ,  mai mult

    Ce reprezinta aceste garantii licitatii

    Garantia pe care emitentul se obliga sa o plateasca tertului consta intr-o suma de bani apartinand adesea, ordonatorului insusi, dar aflata in mana emitentului. Angajamentul pe care emitentul si-l asuma are loc in considerarea unui raport obligational preexistent intre el si ordonator, nascut dintr-un contract bancar: ordonatorul este un client al bancii, la care are deschise unul sau mai multe conturi in care ruleaza disponibilitati banesti, adesea rezultate dintr-un contract de credit. Aceasta autonomizare a garantiei fata de raportul juridic primar a determinat pe unii autori sa considere ca nu este deplin corecta includerea garantiilor autonome in categoria garantiilor personale, de esenta carora este caracterul accesoriu al obligatiei de garantie fata de obligatia garantata.

    Informatii despre asigurari garantii

    Persoanele care vor sa cumpere imobilul la licitatie sunt obligate sa depuna la unitatea prevazuta de lege, la dispozitia executorului judecatoresc, o garantie reprezentand 10% din pretul de incepere a licitatiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnarii va fi atasata ofertei de cumparare ce va cuprinde pretul oferit si conditiile de plata. Termenul limita pentru depunerea ofertei de cumparare insotite de dovada consemnarii este ziua premergatoare licitatiei, cu exceptia ofertelor de cumparare cel putin egale cu pretul de incepere a licitatiei, care pot fi depuse inclusiv in ziua licitatiei. Creditorii urmaritori sau intervenienti nu sunt obligati, daca au rang util de preferinta, sa depuna garantia prevazuta la alin. (1), decat pentru a acoperi, daca este cazul, diferenta dintre valoarea garantiei si propria creanta.

    Garantia pentru licitatii

    Notiune. Scrisoarea de garantie reprezinta, dupa cum indica si denumirea, inscrisul constatator (instrumentum) al unei garantii (negotium) oferite de obicei de o institutie bancara in folosul si la solicitarea (ordinul) unui client al sau, angajat in raporturi de productie, comert sau prestari de servicii in care are calitatea de debitor. Articolul 2321 NCC reglementeaza scrisoarea de garantie avand ca obiect garantia autonoma, caracterul autonom al garantiei trebuind sa rezulte neechivoc din continutul inscrisului. Scrisoarea de garantie este un inscris constitutiv (ca si in cazul titlurilor de valoare), existenta garantiei depinzand de emiterea scrisorii in forma ei materiala.

    In general, (SGB) reprezinta un mijloc de inlesnire a unor tranzactii incheiate intre parti intre care nu exista disponibilitatile banesti necesare sau nu exista garantia onorarii obligatiilor reciproce. Scrisoarea de garantie bancara nu reprezinta un instrument efectiv de plata, fiind doar un document prin care o banca, se obliga sa plateasca o suma de bani creditorului unui debitor, in eventualitatea in care acesta din urma nu va efectua acea plata. Aceste garantii se pot emite fie in baza unui depozit colateral constituit la banca sau alte garantii constituite in favoarea bancii, fie pe baza altor garantii mai putin lichide (ipoteci, gajuri etc.), caz in care solicitantul trebuie sa faca dovada existentei surselor de plata a angajamentului asumat de banca pe perioada respectiva. click aici

    Scrisorile de garantie bancara de acest tip garanteaza indeplinirea obligatiilor vanzatorului de a livra marfa contratata la termenul, cantitatea si calitatea prevazute in contractul comercial. Organizatorul de licitatie poate exercita garantia daca ofertantul pentru care s-a oferit garantia isi retrage sau modifica oferta inainte de adjudecare sau daca ofertantul castigand licitatia refuza sa incheie contractul. Garantia de restituire a avansului ( engl. advance payment guarantee) acopera obligatia vanzatorului de a restitui, in caz de neexecutare a contractului, suma sau sumele platite in avns de catre cumparator.

    Tag: scrisori de garantie bancara viziteaza  mai mult   


    votre commentaire



    Suivre le flux RSS des articles
    Suivre le flux RSS des commentaires